Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1
Divorţul pe cale administrativă

Divorţul pe cale administrativă

Cererea de divorţ pe cale administrativă se face în scris, se depune şi se semnează personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor.

În cererea de divorţ fiecare dintre soţi declară pe propria răspundere că este de acord cu desfacerea căsătoriei; nu are copii minori cu celalalt soţ, născuţi din căsătorie sau adoptaţi sau din afara căsătoriei lor; nu este pus sub interdicţie; nu a mai solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei.

Acte necesare:

- certificatul de căsătorie în original;
- certificatele de naştere în original;
- documentele cu care se face dovada identităţii în original şi fotocopii;
- taxa pentru divorţ este de 564 lei şi poate fi achitată în contul RO13 TREZ 7012 1340 202X XXXX la orice birou al Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 1, respectiv la una dintre adresele Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 9-13, Str. Biserica Amzei nr. 21-23, Calea Griviţei nr. 208-210 sau Str. Pajurei nr. 13.

În cazul cetăţenilor străini, certificatele de naştere trebuie să îndeplinească cerinţele de legalitate prezăvute în convenţiile internaţionale şi tratatele încheiate între România şi statele ai căror cetăţeni sunt.

Ofiţerul de stare civilă acordă soţilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia.

La expirarea termenului de 30 de zile calendaristice, ofiţerul de stare civilă delegat verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat, solicitând soţilor o declaraţie.

Dacă soţii nu se prezintă împreună după expirarea termenului de 30 de zile, ofiţerul de stare civilă întocmeşte un referat, aprobat de primar, prin care dosarul de divorţ se clasează.

În aceleaşi condiţii ofiţerul de stare civilă clasează dosarul dacă ambii soţi sau numai unul dintre aceştia înţeleg/înţelege să renunţe la divorţ, dacă înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi este pus sub interdicţie, dacă intervine naşterea unui copil sau dacă unul dintre soţi a decedat, căsătoria încetând prin deces.

În ipoteza în care soţii stăruie să divorţeze, ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi eliberează certificatul de divorţ care va fi înmânat foştilor soţi într-un termen de maxim 5 zile lucrătoare.

Program de lucru cu publicul:

LUNI 08:30 - 14:00   PRIMIRE CERERI
MARŢI 08:30 - 14:00   PRIMIRE CERERI
MIERCURI08:30 - 14:00    ELIBERARE DOCUMENTE
JOI 08:30 - 14:00   ELIBERARE DOCUMENTE
VINERI 08:30 - 13:00   ELIBERARE DOCUMENTE

Adresa: Bd. Mareşal Averescu nr. 17, Corp A, Sector 1, Bucureşti

Telefon: 021 222 01 09